Despre mine

Fotografia mea
Greetings friends, sunt Cezara și vă invit să aflați despre mine din categoriile aferente profilului căt și din poeziile/ prozele pe care le citiți pe blog. :) De asemenea, pe blog o să întâlniți atât poezii/ proze propri cât și poze, melodii, videoclipuri sau creații realizate de alte persoane. Cheers!

11 decembrie, 2010

Sinucidere



Până şi finalul e paradoxal, imoral şi nedrept 
Atunci când sinuciderea nu este decât fericire 
Sub perfuzia nestinsă a hoitului de viaţă 
Precum un nesimţit de colb mărunt ce zace 
Se stinge încă o lumânare, una simplă şi banală 
Dar nu până când nu-mi termin versul, şi scriu... 
Mi-aş șterge venele mormântului în care am să zac 
Şi-am să rup lianele, sforile şi vieţile oamenilor, şi-am să cad. 
Căci asta-mi e menirea, să mă nasc în batjocura altora 
Provocându-mi mintea la pură dispariție
Sunt doar un hău în jocul puieril al existenţei, 
Antrenul există doar prin imitarea vieții, şi totuşi 
Câte fiinţe pot mima moartea fără a o simţi? 
Fără să treacă un fior prin vene și prin șiră
Un vânt rece, un vânt de adio? 


Este efectiv o absenţă a oricărei senzaţii, până şi a durerii 
Pentru că nu suferinţa, ci deznădejdea este principiul moral 
Ce duce în alte temerii, în colţul sinuciderii. 
Tristeţea e doar una temporară a modernului în care trăiesc, 
Sau mai bine zis în care nu trăiesc, deşi respir. 
O sinucidere amânată înseamnă fiecare particulă de teamă, 
Din curajul pe care-l arăţi, ştiind că nu există, dar speri, 
Speri că nu e rău, însă amintită va deveni reală într-o zi. 
Orice prilej de trăire trecută va fi un motiv de sinucidere. 
Nu mai am lacrimi să plâng în zarea nopţilor târzii şi negre 
Dar vreau azi să mai fumez o ultimă dorinţă pe care să n-o uit 
În eternitatea mîn care. fără să ezit, mă duc - fug -
Ca un fir de nisip ce se zbate în furtuna de valuri și suflete 
Aşa cum patimile sfertului meu de veac încă dăinuie pe acest pământ 
Am să oftez, că mi-e frică şi mi-e rău, mi-e silă şi teamă de viaţă, 
Cu paşi, mărunţi, puţin nesiguri, grăbiţi - măresc pasul, 
Liniștea singurătăţii miroase-a fum de lumină - albă.
Este lumina pe care o aşteptam; însă de după ea zăresc infernul 
Şi-mi dau seama că n-am picat decât într-o altă lume în care, 
Efemerul meu sfârşit, dureros, îl voi simţii până în măduva oaselor
Mor, şi totuşi nu ştiu mare lucru despre sinucidere. 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu