Despre mine

Fotografia mea
Greetings friends, sunt Cezara și vă invit să aflați despre mine din categoriile aferente profilului căt și din poeziile/ prozele pe care le citiți pe blog. :) De asemenea, pe blog o să întâlniți atât poezii/ proze propri cât și poze, melodii, videoclipuri sau creații realizate de alte persoane. Cheers!

27 noiembrie, 2010

Marea


Marea răpeşte orice suflet libertin, amețior 
Ne străpunge cu atingerea razelor plăpânde de soare 
Şi ne îmbuibă cu parfumul sărat şi rece. 
Ne provoacă să ne ardem tălpile pe nisipul încins şi fin 
Obligându-ne să uităm de problemele dimineţii 
Ce ar fi trebuit să ne ucidă încetişor pe parcursul zilei. 
Te urăsc mare că eşti atât de departe şi - suspin 
De ce nu mă obligi să te simt tot timpul? 
Cât de crud te închizi, văzându-te printre lacrimi 
Trenul din care te privesc este de Mangalia, 


 Dar nu mă apropie de ţine, mă desparte... 
Vreau să aud sunetul grav al teraselor mării 
E numai vina ta că inima mea bate un ritm lent, 
Fără tresăriri, fără durerea unei scoici în picior sau durerea de cap 
Din cauza nenorocitului de soare care-mi dă halucinaţii. 
Trăiesc aici, Bucureşti, unde singura legătură cu apa, este cada mea. 
Şi aglomeratele ștranduri care nu-ți fac față, 
Care nu sunt sărate 
Nici valuri n-au - 
Nici frumuseţea ta! 


Şi-mi înec nebunia ascultând muzică despre tine 
Dar mă doare, şi mă doare din ce în ce mai mult 
Decembrie, luna în care te-aş putea privi dezlanțuindu-te, 
Înghiţind toată plajă care, altădată era plină de oameni 
Simpli sau pletoşi, duri sau milostivi, însă erau... 
Acum doar nemernicii de pescăruşi te pot vedea, avea şi iarna 
Şi vara, oricând... 
Mirosindu-te, văzându-te, simţindu-te ...iubindu-te... 
Mi-e dor de mare, amărăciune, 
De ce nu eşti niciodată lângă mine, să mă plimb în valurile tale tumultuoase? 
Tu ne răpeşti, mă răpeşti pe mine, cea care ţi-am închinat atâtea cuvinte 
Atâtea sentimente triste de distanţă... 
Ești destinul intersectat de momente tragice, lipsite de plăceri... 
Renunţări şi izolări - cu momente de fericire, trăiri și iubire.
Hai să înotăm împreună!


Sunt eu


Alături de uscăţele flori de pe câmpul gol, 
Sunt eu, un om, şi-mi sunt străin 
Îmi caut în păcat, şi tot în păcat revin 
Sunt om matur, stăpân pe mine, dar nu-s divin. 


Alături de zidurile reci ale-nchisorii, 
Sunt eu, bufonul, ce efemer trec prin etern 
şi-ncerc să scap de trecutul mort 
Ce mă macină şi mă obligă să-l suport. 


Alături de un ceas şi-un om ca mine, 
Noi, eu şi el, plecăm definitiv 
Fiecare-n altă parte cu un nou destin 
Suntem, noi, oameni, şi ne suntem străini.


18 noiembrie, 2010

Vert


Tout est vert
Grass est partout
Tout le monde este haute
Le ciel est rose...
Tu vois la fumée...
Comment les mouches
Je pousse des ailes
Je flotte...
Je suis exactement où je devrais être.


07 noiembrie, 2010

În nebunia lucrurilor trecătoare


Gânduri deşarte...mă amențesc prin frumuseţea lor ca de argint şi prin melancolia lacrimii ce-mi înţeapă obrazul. Ochii mi se topesc ca un cub de gheaţă sub globul de soare, cald. Vederea-mi păienjenită de jilavul stropilor de apă, e atât de linişte, le aud cum se sparg de pardoseala goală, goală că în sufletul meu. Beznă afară, beznă înăuntru, doar o lumânare ce licăreşte tiptil, romantic într-un colţ - mai să se stîngă, îmi luminează lacrimile căzute. Cât de frumos e nimicul, nimicul ce-l văd în obscuritate, atât mister şi câtă speranţă risipită, îi simţi parfumul dezamăgirii în adierea firului de vânt ce intră pe unde apucă doar de dragul de a-mi stinge lumânarea. Aşa palidă e noaptea deranjată de zgomotul liniştii şi-al ecoului mut din camera alăturată. O altă încăpere goală că orice zi pierdută în timp. Trenul viselor e şi el departe, şi nu vine, pleacă, ne-a părăsit la fel ca restul. Hainul drum, coborând şi tot aici, în camera mea cu o lumânare ce zace nestinsă şi gândurile mele care hoinăresc deşarte... 



06 noiembrie, 2010

Memorial


Astăzi, doliu mare la români 
Un maestru, un poet s-a stins 
Ani ne-ai bucurat 
Cu versurile-ţi minunate 
Acum cine mai scrie, şi totuşi cine le-a citit? 
Ai fost...şi eşti, tu 
Singura flacără ce ardeai 
În anii de întuneric ai trecutului. 
Şi-acum, pacient al vieţii 
Ne-ai părăsit, te-ai alăturat celorlalţi -
Artiştilor ce au ajuns pământ. 
Noi "generaţia-n blugi" te salutăm....


(În cinstea poetului Adrian Păunescu)

Sin


Move my fainted heart with grief,
And tease my warm lips
With downcast eyes,
Disturbed my soul with pity!



By all the passion in all the roses
You must keep the distance, love...
My mouth on yours will poison us 
And it will not be enough.

05 noiembrie, 2010

Aglomerație


E plină lumea de nebuni
Umblând,...
Cărări, cărări
Urlând pustiu la lună.
Iubind cerul uitat de restul
Zâmbind, ce alţii nu mai ştiu
Plângând când tu ai râde
Văzând nimicul ce tu-l crezi nimic.


E plină lumea de cuvinte, în curând,
Iubirea va dispărea,
Fericirea,
Dragostea,
Mirarea.
Va rămâne cuvântul ură,
Lacrimă,
Gol -
Cuvintele ce ne divizează inima.

E plină lumea de cinici
Adio fericire.
Adio zâmbet.
Adio sentiment.
Acesta e biroul meu
Stiloul meu, şi foaia mea
Asta este treaba mea...
Fericirea e pentru altcineva.


E plină lumea de calici,
Ce-i al tău
De-al drept şi-al meu...
Numai dă-mi să am şi eu...

E plină lumea de glumeţi
La fel de nebuni sunt și ei,
Râsul rămâne scris.
Hazliu cum cinicul
Se încurcă în propriile foi
Iar calicul tot nesătul rămâne.

E plină lumea de oameni,
Şi cam atât pot spune.